Implantul cerebral care transformă gândul în mișcare, speranța oamenilor paralizați: ce rol joacă inteligența artificială

de: Gabriel Peneș
01 08. 2023

Implantul cerebral a devenit în ultimii ani o mare speranță pentru oamenii paralizați, existând diferite modalități pentru redarea unor funcții motorii unor astfel de pacienți. O metodă nouă, denumită „dublu bybass neural” creează o „punte electronică” – ruptă din cauza leziunii sistemului nervos – între organism și creier și se bazează pe inteligența artificială, putând transforma gândul la o mișcare anume în acțiune concretă.

Implantul cerebral care transformă gândul în mișcare, speranța oamenilor paralizați

Un bărbat cu cvadriplegie și-a recăpătat parțial simțurile și abilitatea de a-și mișca mâinile și încheieturile după un experiment clinic efectuat în premieră în cadrul căruia i-au fost implantate microcipuri în creier.

Implanturile cerebrale formează un fel de „pod electronic” ce folosește algoritmi de inteligență artificială (AI) pentru a „traduce” gândurile în acțiuni, reconectând astfel creierul cu trupul ce a suferit o leziune gravă a măduvei spinării, scrie IFLScience.com.

„Este pentru prima oară când creierul, organismul și măduva spinării au fost conectate împreună electronic în cazul unui om paralizat pentru a-i reda senzațiile și mișcările pierdute”, a declarat Chad Bouton, profesor la Institutul de Medicină Bioelectronică din cadrul Institutului Feinstein, conducătorul studiului.

„Când participantul la studiu s-a gândit să-și miște palma sau brațul, i-am „supraîncărcat” măduva spinării și am stimulat creierul și mușchii pentru a putea reface conexiunea și a asigura recuperarea.

Acest tip de terapie prin gânduri este revoluționară în domeniu. Țelul nostru este ca, într-o zi, să oferim oamenilor paralizați abilitatea de a trăi o viață mai independentă și mai normală”, a adăugat Bouton.

Ce rol joacă inteligența artificială

Keith Thomas suferă de cvadriplegie după un accident teribil survenit în iulie 2020, pe când făcea scufundări în ocean, ce i-a afectat vertebrele C4 și C4 ale coloanei vertebrale.

Accidente de acest tip provoacă cvadriplegie sau tetraplegie, tipuri de paralizie ce afectează mâinile, brațele, trunchiul și picioarele, funcțiile vezicii urinare, ale intestinelor și ale respirației. Rezultatul este pierderea de multiple simțuri și mișcări în toate cele patru membre.

Acum, însă, acest tip nou de implant cerebral a fost capabil să îi redea simțurile și controlul la nivelul mâinilor și încheieturilor pentru prima oară de la accident.

„A fost o perioadă în care nu știam dacă voi mai trăi sau dacă mai vreau s-o fac. Iar acum, pot simți atingerea unei alte persoane când mă strânge de mână. Este copleșitor”, a declarat Thomas.

„Singurul lucru pe care doresc să-l fac este să-i ajut pe alții. A fost întotdeauna lucrul la care m-am priceput cel mai bine. Dacă acest experiment poate ajuta pe altcineva chiar mai mult decât mă poate ajuta pe mine, dacă trag linie, merită tot efortul”.

Instalarea implanturilor a necesitat o operație de 15 ore pe creier deschis ce a fost efectuată cu succes pe 9 martie, anul acesta. Dublul bypass neural acționează efectiv ca o punte electronică, reconectând creierul, măduva spinării și trupul astfel încât informațiile pot circula neîngrădite între cele trei.

Implantul este compus din cinci mici microcipuri ce sunt puse direct în creier, formând o zonă critică de dublu bypass neural ce folosește inteligența artificială pentru a transforma gândurile în acțiuni fizice concrete în mișcări.

Specialiștii speră că acest tip de implant ca încuraja descoperirea a noi direcții de cercetare și de terapii medicale bioelectrice ce pot ajuta trupul celor care suferă asemenea leziuni.